În prima zi din
acest an în care am simțit aerul răscolitor de primăvară m-au invadat
amintirile tinereții. Nu au fost amintiri despre o adolescență nebună și
iresponsabilă, ci despre mine. Amintiri despre un mine care nu mai există și pe
care nu știu când și unde l-am pierdut. Mi-am amintit despre acest mine la fel
cum altcineva și-ar aminti că și-a uitat cheile pe masă sau fereastra deschisă –
într-un mod senin, dar totuși dureros.
În ultimii ani am
făcut exact ce am jurat că nu o să fac vreodată – am uitat să trăiesc și am
alergat după cel mai nesimnificativ lucru. Nu aici ajungem toți? Unde se duc
visurile noastre inocente și aspirațiile înalte? Sunt îngropate de viață, de
societate și de principiile ei. Odată ieși de pe băncile facultății, totul se
năruie. Nu poți să ai jobul pentru care te-ai pregătit, uiți de pasiunile care
până atunci te-au ajutat să supraviețuiești, arunci la gunoi toate planurile
pentru o viață nobilă, îți încalci toate promisiunile făcute ție și rămâi un om
pustiu care se trezește în fiecare zi la aceeași oră pentru a se înghesui în
tramvai cu alte suflete golite de esența vieții. Seara, același ritual – o mulțime
de trupuri se îmbulzesc pentru a ajunge cât mai repede înapoi acasă. Oare la ce
se gândesc? Oare își dau seama cât de nefericiți sunt? Oare își simt propria
nesemnificație în această lume? Oare știu că sunt doar niște furnici fragile
fără putere de decizie, care pot oricând fi strivite de ceea ce mulți numesc
destin? Oare își văd viața ca pe o poveste deja consumată, imposibil de
schimbat? Răspunsul este cu siguranță nu. Altfel, lumea ar fi plină de jale și
tramvaiele inundate de lacrimi.
În varianta fericită
a vieții mele, trăiesc pentru a-mi exploata creativitatea, îmi respect toate
promisiunile, zâmbesc în fiecare zi privindu-l, învăț mereu ceva nou și absorb
cât mai multe din această lume.
Dar în realitate mă
trezesc mereu în același loc, cu o zi mai aproape de sfârșit, el este departe,
iar povestea deja scrisă de un alt autor. Nu pot evada din paginile cărții mele,
singura modalitate de supraviețuire fiind sublimarea de sine.
