E frig, foarte frig! Peste
tot e frig! E frig și cu puloverul, e frig și cu manușile, e frig și cu fâșul,
e frig și cu toate astea în plapumă! E mult prea frig! Nu pot să gândesc de
frig! Nu mai raționez de la atâta frig!
Totul e rece: patul,
aerul, mâncarea, apa! și eu mă răcesc puțin câte puțin până o să devin un sloi
de gheață: a început cu mâinile, nasul, picioarele și frigul urcă, urcă, până
ajunge la inimă. O să fiu fata cu inima înghețată.
În curând nu o să mai pot
să îmi mai mișc gura, pentru că o să îmi înghețe încheieturile maxilarului și o
să rămână blocată, ca o ușă ruginită.
Am o sticlă de 10 litri
cu apă...înghețată. Butelia refuză să mai funcționeze, probabil că a înghețat
gazul din ea. Mă întreb dacă borcanul de murături pe care l-am lăsat afară, pe
balcon a înghețat cu tot cu gogonele, sau mai rău, dacă a crăpat de frig, fir
cu fir, până s-a spart în zeci de cioburi cristaline și înghețate. E prea frig
ca să deschid ușa și să aflu. Dacă odată expusă la gerul de afară o să am
aceeași soartă ca borcanul? Nu pot să risc, mai bine rămân cu această
curiozitate până la primăvară.
Afară totul e alb și
înghețat.
Din când în când se mai
arată soarele. Ar vrea să mă păcălească, să mă facă să cred că e mai cald cu el
și să ies din adăpost. Dar eu știu că razele lui nu sunt decât niște țepușe
strălucitoare și înghețate, gata să îi străpungă fața oricui ar îndrăzni să se
arate în zare.
