O perfectă după-amiază de duminică...

Duminică după-amiază...

Putea fi o zi minunată și exploatată din plin...

Puteam să ne plimbăm în parcul Herestrău, să stăm lângă lac și să ne întrebăm oare cât este de adânc în timp ce mâncam pop-corn și făceam glume unul pe seama celuilalt. Puteam să pândim veverițele care aleargă printre arbuști, să ne speriem noi de ele și ele de noi. Puteam să stăm pe bancă și să privim cerul de toamnă presărat cu nori lăptoși pe care îi amestecam cu mierea provenită din dragostea noastră că să ne îmbătăm cu uitare și să fim fericiți. Puteam să mergem apoi să vedem păunii și să îi rugăm să își desfacă evantaiul multicolor pe care îl au pe post de coadă. Bineînețeles că nu ne ascultau, dar noi nu ne supăram pentru că eram împreună. Puteam să stăm în foișor și să urmărim fiecare persoană care trece, făcându-i pe loc un miniportret demn de sarcasmul nostru. Puteam chiar să ne aventurăm într-o plimbare cu bicicleta în care să ne rugăm să nu accidentăm pe nimeni din cauza mersului nostru ruginit de atâția ani de...nemers.

„Uite, vine ploaia!” îmi ziceai. „Ce poate fi mai frumos decât să așteptăm până la prima picătură și apoi să fugim printre lacrimile norilor spre metrou?”. Știai că asta o să spun, pentru că știai că îmi place ploaia. Normal că ai fost de acord. În realitatea aceasta nu mai spuneai „nu”, erai îndrăgostit de mine și de noua noastră viață. Erai îndrăgostit de noi.

„Dacă tot ne-a gonit ploaia din parc să mergem la un film!”. „Bună idee!”. „Oricum, pentru week-endul viitor am pregătit bilete la teatru!”. „Da! O să ne îmbrăcăm ca de gală și o să pășim pe treptele teatrului cu fețe grave de mari personalități. Până la urmă, în lumea noastră, eu sunt scriitoare, iar tu fotograf!”. Râsete...

Aaaaaaaaaand cut! Excelent film!

Dar dacă deschid ochii sunt tot în camera mea, tot sub opresie, tot murind de plictiseală și de tristețe neînțelegând de ce visul nu poate deveni realitate și de ce îmi irosesc zilele...

Mă întreb cât de tare trebuie să strig ca să mă auzi!