Primii fulgi de zăpadă îmi aduceau o bucurie copilăroasă –
fugeam de la o fereastră la alta, țopăiam prin casă, verificam mereu stratul
depus, pregăteam decorațiile de Crăciun și cădeam în visare.
Astăzi ninge pentru prima dată într-o lună care nici măcar
nu-i aparține iernii. Dar nu e nicio bucurie. Cel puțin nu pentru mine.
Am douăzeci și ceva de ani, locuiesc cu chirie și nu am un
job stabil. Casa în care trăiesc este înaltă și orientată spre nord. Camera este
destul de mare, are nu mai puțin de trei ferestre și doi pereți exteriori. Pentru
a fi încălzită trebuie consumată ori o cantitate semnificativă de gaze, ori de
curent. Ambele resurse sunt la fel de scumpe și ambele companii adaugă taxe la
fel de iraționale și de nesimțite. Nu mai vorbesc de TVA, dreptul statului care
dublează orice factură.
Așadar, în aceste condiții nu pot decât să am orice alte
sentimente privind ninsoarea, în afară de bucurie. Frustrare, nervi, supărare
și iar frustrare. Mă gândesc numai la milioanele de lei pe care trebuie să le
dau la facturi. La frigul pe care trebuie să îl îndur de acum și până la
primăvară. La mucegaiul care o să apară pe pereți și care o să-și imprime mirosul
pe toate lucrurile din casă – pe haine, pe lenjeria de pat, pe perdea, pe părul
meu și mai ales pe plămânii mei. La clorul pe care o să fie nevoie să îl
folosesc săptămânal pentru a șterge ciupercile de mucegai. La aerul rece pe
care o să-l inhalez în fiecare zi și care o să-mi usuce gâtul și o să-mi
inflameze amigdalele. La cutiile de antibiotice pe care trebuie să le iau apoi.
La nopțile nedormite din cauza bolii. La toate lucrurile pe care nu o să mai
pot să le fac pentru că trebuie să stau în pat cu două plăpumi pe mine și cu
trei straturi de haine. Să nu uităm de zăpada care trebuie dată de pe scări!
Nu, categoric nu! Nu mă bucur câtuși de puțin că ninge! De fapt,
nici nu pot să cred că ninge! Am impresia că este o glumă proastă, un coșmar, o
halucinație, orice, dar nu realitate! Și totuși nu se mai oprește! Clopotele Mitropoliei
bat și ele neîncetat. Mă aflu într-un cadru bacovian și nu văd nicio scăpare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu