Anorexia

Hmm, să fie oare bolile psihice mai periculoase decât cele fizice? Încep să cred că da. Dacă durerile constituie primul simptom al unei probleme fizice și ești sigur că undeva s-a produs o dereglare pentru care trebuie să te prezinți la medic pentru investigații, diagnostice, tratamente, atunci care este primul simptom pentru o problemă psihică? Și nu vorbesc aici de bolile grave, inevitabil depistate chiar și de oamenii simpli, ci de cele subtile, care se infiltrează puțin câte puțin în mintea noastră, fără să băgăm de seamă și pe care nu le obsevăm, dealtfel, decât atunci când declanșează probleme fizice, concrete, pe care nu le mai poți ignora. Abia atunci începi să îți pui întrebări. Abia atunci îți faci o verificare a jumătății spirituale, și după o autoevaluare te gândești că simptomele fizice sunt consecința unei probleme psihice și nu invers.

Greu! Greu pentru că problemele spirituale sunt mai dificil de tratat și de vindecat, tocmai pentru că sunt...spirituale. Nu știi de unde vin, de ce se manifestă, cum au pus stăpânire pe tine, ce vor să îți spună, cum să scapi de ele, dacă vrei să scapi de ele, dacă poți să vrei să scapi de ele, etc. Tot ce le trebuie e puțină tristețe amestecată cu dezamăgire și cu lipsă de ocupație. Și buuuuum! Te trezești că suferi de depresie plus anorexie, că deh, merg de minune împreună. De aici știm consecințele fizice...

P.S.: În seara asta am întâlnit o rază de soare.

Tineri, muncă

Suntem în România, clasa a 8-a, luăm examenul de capacitate cu note mari, intrăm la liceu, luăm și BAC-ul (pentru care cheltuim milioane pe meditații la mate, singura materie pe care nu poți să o descifrezi singur), intrăm la facultate, luăm și examenul de licență și mergem mai departe la master. Ei, și? Tot un nimic ești! De ce? Pentru că nu ai experiență! O mentalitate încuiată și absurdă – nimeni nu vrea să angajeze persoane fără experiență. Ori, dacă pe mine nu mă angajează nimeni nicăieri vreodată, cum să capăt experiența aia? Ce să fac?

La noi nu se apreciază studiile, ci sclavia. Dacă nu ai mai lucrat pentru X ani de zile înainte să te duci la un interviu, atunci nu ai nici  o valoare. Ce facultate, ce master, ce inteligență?!

Propun ca în fiecare firmă, companie, societate, etc., din toate domeniile, să existe un număr de locuri de muncă dedicate special proaspeților absolvenți, fără experiență. Și bineînțeles, ca acest lucru să fie obligatoriu, nu la alegera fiecăruia. Aceste joburi ar fi menite să le asigure tinerilor nu numai o sursă de venit, necesară supraviețuirii în lume, ci și oportunitatea de a lua contact cu piața muncii, de a se integra într-un colectiv muncitoresc, de a se obișnui cu un program fix, de a învăța să-și pună în practică toate cunoștințele acumulate în școală, de a-și găsi un loc în societate și nu în ultimul rând de a căpăta experiență. Locurile acestea de muncă sunt la fel de importante ca și școala, pe care de aceea o și urmezi – ca să ai o slujbă bună, un salariu decent și eventual o viață mai bogată decât ai avut până atunci.

Deasemenea, propun ca salariile să crească nu numai în funcție de anii de muncă, ci și de studii. Astfel, o persoană cu 8 clase, sau alta care nici măcar nu a trecut de BAC, să nu poată să aibă niciodată un salariu mai mare decât o persoană cu studii superioare. Nu ar fi corect altfel, și nici nu ar încuraja elevii să învețe în caz contrar (cum se întâmplă azi).

Nu mai zic că este o prostie să consideri că într-o țară în care economia o ia la vale, soluția este să concediezi cât mai mulți oameni și să reduci locurile de muncă, să blochezi angajările și să scazi și mai mult producția. Dacă oamenii nu muncesc, nu au bani, dacă nu au bani, nu consumă, dacă nu consumă, nu se mai produce, și se blochează tot. 

Programul Noua Ordine

Pentru că m-am săturat de situația în care suntem forțați să trăim în propria noastră țară și pentru că NU vreau să plec în alta, inițiez acest proiect de schimbare a tot ceea ce înseamnă gândire, acționare și conducere a României. O să urmeze articole ce o să conțină idei de reorganizare și de instituire a unei ordini precise în cadrul acestei țări haotice, în care nimeni nu-și cunoaște și nu-și îndeplinește atribuțiile.

Țară vândută americanilor, țară condusă de un președinte ales de ei, și nu de cetățenii României, țară în care totul este posibil, în sensul negativ și în care nimic frumos nu este realizabil sau încurajat.

Țară în care rămâi pe drumuri cu diplome de studii superioare, dar în care ai putea trăi mai bine fără ele (oamenii inteligenți sunt periculoși pentru că pun întrebări, au pretenții, au idei, nu se supun orbește).

Țară condusă de diplomați care abia au trecut de BAC, sau nu l-au luat nici la 50 de ani.

Țară în care se folosește televiziunea pentru a se promova toate scursurile pământului, toate panaramele analfabete, toți retardații și toți hoții.

Țară în care se închid posturile culturale, dar în care abundă cele cu manele, telenovele, emisiuni indecente și inutile, talk showuri în care se critică orice schimbare venită de la guvern, doar de dragul miștoului și sarcasmului.

Țară în care nu vezi altceva în cadrul emisiunilor de știri decât cele mai josnice acțiuni umane – violuri, omoruri, împușcături, furturi, sinucideri, mutilări, răpiri, toate amplificate și repetate de minim 3 ori, de 3 persoane diferite.

Țară în care învățământul a ajuns o glumă în ochii copiilor și adolescenților care sunt preocupați de orice altceva în afară de școală.

Țară în care se face pușcărie pentru un eventual furt, dar în care se rămâne în libertate pentru omor. 

I suffer from depression...

   ...once again. And the first time in this year. I guess is not quite a great start, and it even took me one week to realize what’s wrong with me. Depression, of course this was the answer! Just under my nose and still did not see it in time. Well, at least now I know the name of my disease and damn sure I know the cause of it (no, I won’t tell it to you! Although you may easily guess it…). It is said that once you find the right diagnose, it’s easy to find the cure, but this is not the case. Depression has not an easy cure, because you just cannot cure life, as hard as you might try. Well, I guess that if you could, then the term “depression” wouldn't have existed in the first place. I really don’t want to falsely improve my condition by taking who knows what pills. Pills won’t change reality; pills won’t make my life more beautiful or more…lively. They are just a method to foul your brain, to mess up with your inside chemistry so you would have the illusion that you are happier now. But what an absurdity – nothing has changed in your life, things are still upside down, and still, you are supposed to feel better! Seriously?!

“Oh, life is wonderful now that I’m on a treatment!”

“I’m glad for you! Are things better now?”

“Oh, no, everything is just the same! Just that my brain is high!”

   So, people, I strongly believe that the only viable cure for depression is the same thing as the cause – life! Life turns you down, and only life can bring you up again! Right now, life doesn't give a shit about my depression! And I don’t give a shit about life! No, I don’t have any dark intentions, but just to be even.

   There is not anything that can make me feel better, but there is someone that can. I do have an antidote, but it doesn't come in a box of pills, is just a person. The down side of this is that I cannot have it with me whenever and wherever I want to. And this is also the cause of depression (it's more complicated than that). 

   Well, I would like life to give me the solution to this dilemma and booom! the depression is gone! I don’t care if it’s gone with the wind or with something else; I just want it out of my life! 

Si dorintele expira!

Frig 2

      E atât de frig că îți vine să țipi. Să țipi atât de tare încât să se spargă atmosfera înghețată, să i se facă pielea bucăți și să pătrundă căldura soarelui, oprită acum de colții de gheață ai iernii, colți care îți produc atâta durere când te mușcă, încât îți vine să țipi. Să țipi atât de tare încât să se spargă atmosfera înghețată, să-i crape inima formată dintr-un sloi de gheață, sursă a frigului, inimă ce iradiază țurțuri de gheață ce te înjunghie și-ți provoacă o durere atât de mare încât îți vine să țipi. Să țipi atât de tare încât să se spargă atmosfera înghețată, să-i plesnească vasele de sânge prin care curg broboane de gheață ce te lovesc în față și fac să te doară atât de mult încât să îți vină să țipi. Să țipi atât de tare încât să se spargă atmosfera înghețată, să-i explodeze plămânii din care suflă cel mai rece viscol, atât de rece încât îți lovește fiecare celulă și îți provoacă o durere atât de mare încât îți vine să țipi. Să țipi atât de tare..