UPSIDE DOWN
“Între
două lumi”
De unde să încep?
Ideea filmului este
oarecum bună, deşi se bazezează pe simbolistica veche şi tradiţională a convenţiei
sociale conform căreia sus=superior, iar jos=inferior. Au construit astfel o
lume paralelă (la propriu), în care universul sărăcăcios şi limitat al celor de
jos, se oglindea în universul extravagant şi în plină dezvoltare al celor de
sus. Au aruncat în joc şi legea gravitaţiei, ce acţiona în sens invers in Lumea
de Sus (nu de alta, dar ca să-i ţină...sus) şi făcea imposibilă trecerea dintr-o
parte în alta. Sau aproape imposibilă...
În primele 30 de secunde
ale filmului se explică toate aceste legi (principii, formule, whatever) ale
fizicii, astfel că rişti să pierzi firul încă de la început dacă te gîndeşti să
clipeşti măcar! Şi chiar dacă nu clipeşti, tot îl pierzi, pentru că nu ai timp
să procesezi toate acele informaţii abstracte servite á la bistro, probabil
tocmai cu scopul de a nu permite punerea lor sub semnul întrebării. Punct
ochit, punct lovit! Mă pregătisem pentru un film de dragoste şi am fost
asaltată de un tir de teorii ...teoretice, ce m-au făcut să simt că se învîrtea
sala cu mine şi nu mai ştiam în care lume sunt.
Să mergem mai
departe.
Această idee a
lumilor paralele s-a vrut a fi combinată cu o poveste de dragoste. Un băiat
care stătea pe vîrful unui munte, aproape de nori (cum şi de ce ar ajunge un
copil pe cele mai înalte piscuri abrubte şi stîncoase, nu se ştie/spune), se
întîlneşte cu o fată care îşi cauta cîinele, pe vîrful muntelui din Lumea de Sus
(din nou, cum ar ajunge o fată pe culmile unui munte de talia celor din lanţul Hymalaian,
îmbrăcată sumar, într-o rochiţă roz, nu se explică). Dar să zicem că trecem cu
vederea aceste aspecte „suspecte” şi ne bucurăm în continuare de film.
Cei doi copii se
transformă în adolescenţi şi îşi continuă întîlnirile secrete, sub stîncă. Pînă
într-o zi, cînd sunt prinşi, iar drept pedeapsă casa băiatului este arsă şi
mătuşa luată cu o maşină de nişte tipi din Lumea de Sus, şi dusă nu se ştie
unde pentru nu se ştie ce.
În caz că nu era
clar, locuitorii celor două lumi nu au voie să interacţioneze. Din nou, un
aspect care se încadrează în tiparele deja binestabilite şi binecunoscute ale acestor
genuri de filme/cărţi şi care nu surprinde deloc (dimpotrivă, ar fi fost
uimitor dacă era invers). Mă rog, nu vreau să povestesc aici tot filmul, ci
doar să subliniez faptul că, din dorinţa de a acoperi cît mai multe domenii cu
putinţă, pînă la urmă s-a pierdut totul.
Nici unul dintre fire nu este bine
legat - nici povestea de dragoste, nici teoria lumilor inverse.
Filmul pare că se
destramă, nu este închegat, îi lipseşte acel centru magic care să-l ţină laolaltă,
centru necesar şi cărţilor, dealtfel. Ca să dau un exemplu chiar din film - situaţia
lui poate fi comparată cu a celor de la Transworld, care au toată reţeta cremei
de întinerire, cu excepţia ingredientului esenţial care o face să funcţioneze!
Un exemplu simplu
de „scăpare” - de ce ţineau paharele cu gura în jos, cu lichidul atras în sus,
dacă forţa gravitaţională îi ţinea pe podea şi nu pe tavan?! Era amuzant, într-adevăr, dar nu se poate ca doar lichidele să respecte o
gravitaţie inversă.
În concluzie, filmul
a sfîrşit prin a fi ca o lucrare de cercetare prost făcută - exhaustivă, fără o idee centrală ce trebuia demonstrată,
cu multe pasaje de umplutură care vorbesc pe lîngă subiect şi nu-l ating
niciodată pentru că, practic, el nu există. Ca făcut de studentul naiv, care a
fost încîntat de mulţimea de informaţii noi şi pînă la urmă a ameţit şi nu a
mai reuşit să trateze serios nici o temă anume, ci a format un amalgan de superficialităţi
care te lasă cu multe semne de întrebare (şi nu în sensul bun).
P.S:
Nu am folosit descrieri foarte clare pentru anumite scene
din film, pentru a nu desconspira chiar totul, şi pentru a fi nevoiţi să-l
vizionaţi ca să înţelegeţi mai bine critica.
