De departe

Stând așa și privind spre munți se gândea că ar fi putut avea o viață mai ușoară. Ar fi putut locui la mare, de exemplu. Ar fi putut sta la plajă cel puțin trei luni pe an. Sigur, călătorii cred că nicăieri nu este mai bine ca la munte – aer curat, sănătos, priveliști frumoase. Dar nimeni nu știe cu adevărat cât este de greu să supraviețuiești iernilor geroase și să muncești tot restul anului pentru a aduna rezerve de hrană și lemne pentru foc. Da, categoric ar fi fost mai bine la mare. Acolo, iernile sunt mult mai blânde și nu vin urșii sau lupii noaptea pe la ferestre. Sau măcar în vestita câmpie a Bărăganului să fi trăit. Chiar dacă vara suferea de cald, tot era mai bine decât în pustietatea munților. Ei, dar fiecare cu viața lui. Că așa e omul – veșnic nemulțumit, vrea mereu ce nu are. Ia să înceapă mai degrabă să strângă rufele de pe culmea din deal, că un nor negru tot amenință să aducă ploaie. Oare la câmpie tot așa de mult o ploua? se întrebă în timp ce se ridică de pe prispă.

Era o femeie simplă, dar cu un farmec aparte. Trecută de 40 de ani, avea deja urmele vieții grele de la munte pe chip. Sprâncenele și ochii negri te făceau să treci cu vederea ridurile fine din jurul gurii și ochilor. Părul era cărunțit din tinerețe, nu mai reprezenta o dovadă a vârstei. Deși încă tânără, ofta la fiecare mișcare ce implica un oarecare efort. Avea impresia că viața ei se scursese deja, că nimic nou nu o mai așteaptă. Trăia fiecare zi cu aceeași resemnare și cu aceleași gânduri – ar fi putut face altceva, orice altceva, dar la ce bun? Acea vreme a trecut, ea a rămas în urmă, iar acum nu mai avea rost să se revolte. În schimb, îi plăcea să viseze la viața ei mereu altfel, de parcă s-ar fi gândit la o cu totul altă persoană. În timpul acestor exerciții de imaginație, putea fi oricine, putea face orice și putea trăi oriunde. Nu existau bariere și nici probleme. Totul era frumos. Frumos ca-n basmele pe care i le spunea cea bătrână în copilărie, înainte să adoarmă. Probabil că de acolo i se trage această plăcere pentru reverie. Și probabil că tot din această cauză crede și că totul este dat să rămână la stadiul de poveste care nu se va transpune niciodată în realitate.

Uite că începe să picure și hainele tot pe culme sunt.