Nici unul dintre noi n-a
vorbit mult în seara asta. Cuvintele au fost înghițite și privirile evitate,
aruncate aiurea prin cameră. Deși nu vorbea nimeni, amândoi aveam aceleași
gânduri și fiecare știa ce simte celălalt. Nici nu era greu de ghicit, expresia
spunea totul. Câte un zâmbet forțat se mai ivea, doar pentru a întări senzația
de durere de pe chipul celuilalt, doar pentru a confirma că nici unul nu eram
veseli.
Nimeni nu era fericit în seara aceea. Stelele nici nu au
îndrăznit să apară, au stat ascunse împreună cu Luna sub pătura de nori. Nori
care au fost și ei la fel de tăcuți ca și noi: nici un fulger, nici un tunet,
doar întuneric și apăsare. Picăturile de ploaie s-au abținut și ele de la orice
fel de exprimare și au fost înlocuite de lacrimile noastre sărate care au dat
naștere la un surâs timid ce a ținut loc de o promisiune.... promisiunea că
lacrimile sărate se vor transforma în lacrimi dulci de fericire care ne vor
unii pentru totdeauna...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu