Vreau să evadez!

Vreau să evadez!

Vreau să evadez din mine! Vreau să evadez din viața mea! Sunt încătușată în propriul meu destin care mă urmărește oriunde aș fugi, oricât de departe aș pleca, oricât de multe ore aș petrece într-un tren care mă duce altundeva, în alt oraș, în alt ținut în care să-mi găsesc altă soartă, altă chemare, în care să trăiesc altă viață paralelă, măcar pentru un minut... măcar pentru un minut să nu mai fiu eu, să rup lanțurile crudei soarte care mă condamnă la o altă realitate, la o altă existență decât cea dorită de mine. Dar nu mă lasă, nu mă lasă să scap, trage mereu de mine și trage mereu în mine! Mă lovește mereu.

Aș vrea să pot să-mi las câte o parte din mine să trăiască în locurile prin care umblu câteodată, măcar câte o părticică să poată evada și să cunoască fericirea sau măcar să încerce să trăiască în afara tiparului „eu”.

Aș vrea ca o părticică din mine să rămână în casa de la Sighișoara, casa cu vedere către tot orașul, casa din cetate. Casa de pe strada pavată cu pietre și cu ghivece de flori la intrare. Casa cu ferestre înalte și cu ușa ce dă direct în stradă. O femeie în vârstă, cu privirea blândă a ieșit să ude florile și mi-a zâmbit complice. Brusc m-am văzut în ochii ei, în gesturile ei, în zâmbetul ei care spunea mai mult decât o mie de cuvinte. M-am văzut locuind în casa ei, m-am văzut fericită, m-am văzut ducând o existență tihnită, o existență altfel decât „eu”. Îmbătrânisem, dar totuși eram fericită, eram împăcată cu viața mea, eram împăcată cu mine, eram, Eram. Aveam deja copii, nepoți, trecusem prin aceste etape și acum eram o bătrână împăcată cu viața.

Realitatea mi-a smuls repede această fericire. Mi-a luat și casa cu flori la intrare, și copiii, și nepoții și mai ales tihna. Mi-a dat în schimb realitate. Mi-a dat posibilitatea de a realiza că nu am nimic din toate astea și că poate nici nu o să le am vreodată. Tot ce a putut realitatea să îmi dea a fost viața „eu”, o viață aproape insuportabilă și o realitate covârșitoare. Cu toate astea mă bucur că am avut ocazia de a trăi în casa din cetate, ducând o viață odihnitoare și liniștită alături de urmașii mei.