Anorexia

Hmm, să fie oare bolile psihice mai periculoase decât cele fizice? Încep să cred că da. Dacă durerile constituie primul simptom al unei probleme fizice și ești sigur că undeva s-a produs o dereglare pentru care trebuie să te prezinți la medic pentru investigații, diagnostice, tratamente, atunci care este primul simptom pentru o problemă psihică? Și nu vorbesc aici de bolile grave, inevitabil depistate chiar și de oamenii simpli, ci de cele subtile, care se infiltrează puțin câte puțin în mintea noastră, fără să băgăm de seamă și pe care nu le obsevăm, dealtfel, decât atunci când declanșează probleme fizice, concrete, pe care nu le mai poți ignora. Abia atunci începi să îți pui întrebări. Abia atunci îți faci o verificare a jumătății spirituale, și după o autoevaluare te gândești că simptomele fizice sunt consecința unei probleme psihice și nu invers.

Greu! Greu pentru că problemele spirituale sunt mai dificil de tratat și de vindecat, tocmai pentru că sunt...spirituale. Nu știi de unde vin, de ce se manifestă, cum au pus stăpânire pe tine, ce vor să îți spună, cum să scapi de ele, dacă vrei să scapi de ele, dacă poți să vrei să scapi de ele, etc. Tot ce le trebuie e puțină tristețe amestecată cu dezamăgire și cu lipsă de ocupație. Și buuuuum! Te trezești că suferi de depresie plus anorexie, că deh, merg de minune împreună. De aici știm consecințele fizice...

P.S.: În seara asta am întâlnit o rază de soare.

Tineri, muncă

Suntem în România, clasa a 8-a, luăm examenul de capacitate cu note mari, intrăm la liceu, luăm și BAC-ul (pentru care cheltuim milioane pe meditații la mate, singura materie pe care nu poți să o descifrezi singur), intrăm la facultate, luăm și examenul de licență și mergem mai departe la master. Ei, și? Tot un nimic ești! De ce? Pentru că nu ai experiență! O mentalitate încuiată și absurdă – nimeni nu vrea să angajeze persoane fără experiență. Ori, dacă pe mine nu mă angajează nimeni nicăieri vreodată, cum să capăt experiența aia? Ce să fac?

La noi nu se apreciază studiile, ci sclavia. Dacă nu ai mai lucrat pentru X ani de zile înainte să te duci la un interviu, atunci nu ai nici  o valoare. Ce facultate, ce master, ce inteligență?!

Propun ca în fiecare firmă, companie, societate, etc., din toate domeniile, să existe un număr de locuri de muncă dedicate special proaspeților absolvenți, fără experiență. Și bineînțeles, ca acest lucru să fie obligatoriu, nu la alegera fiecăruia. Aceste joburi ar fi menite să le asigure tinerilor nu numai o sursă de venit, necesară supraviețuirii în lume, ci și oportunitatea de a lua contact cu piața muncii, de a se integra într-un colectiv muncitoresc, de a se obișnui cu un program fix, de a învăța să-și pună în practică toate cunoștințele acumulate în școală, de a-și găsi un loc în societate și nu în ultimul rând de a căpăta experiență. Locurile acestea de muncă sunt la fel de importante ca și școala, pe care de aceea o și urmezi – ca să ai o slujbă bună, un salariu decent și eventual o viață mai bogată decât ai avut până atunci.

Deasemenea, propun ca salariile să crească nu numai în funcție de anii de muncă, ci și de studii. Astfel, o persoană cu 8 clase, sau alta care nici măcar nu a trecut de BAC, să nu poată să aibă niciodată un salariu mai mare decât o persoană cu studii superioare. Nu ar fi corect altfel, și nici nu ar încuraja elevii să învețe în caz contrar (cum se întâmplă azi).

Nu mai zic că este o prostie să consideri că într-o țară în care economia o ia la vale, soluția este să concediezi cât mai mulți oameni și să reduci locurile de muncă, să blochezi angajările și să scazi și mai mult producția. Dacă oamenii nu muncesc, nu au bani, dacă nu au bani, nu consumă, dacă nu consumă, nu se mai produce, și se blochează tot. 

Programul Noua Ordine

Pentru că m-am săturat de situația în care suntem forțați să trăim în propria noastră țară și pentru că NU vreau să plec în alta, inițiez acest proiect de schimbare a tot ceea ce înseamnă gândire, acționare și conducere a României. O să urmeze articole ce o să conțină idei de reorganizare și de instituire a unei ordini precise în cadrul acestei țări haotice, în care nimeni nu-și cunoaște și nu-și îndeplinește atribuțiile.

Țară vândută americanilor, țară condusă de un președinte ales de ei, și nu de cetățenii României, țară în care totul este posibil, în sensul negativ și în care nimic frumos nu este realizabil sau încurajat.

Țară în care rămâi pe drumuri cu diplome de studii superioare, dar în care ai putea trăi mai bine fără ele (oamenii inteligenți sunt periculoși pentru că pun întrebări, au pretenții, au idei, nu se supun orbește).

Țară condusă de diplomați care abia au trecut de BAC, sau nu l-au luat nici la 50 de ani.

Țară în care se folosește televiziunea pentru a se promova toate scursurile pământului, toate panaramele analfabete, toți retardații și toți hoții.

Țară în care se închid posturile culturale, dar în care abundă cele cu manele, telenovele, emisiuni indecente și inutile, talk showuri în care se critică orice schimbare venită de la guvern, doar de dragul miștoului și sarcasmului.

Țară în care nu vezi altceva în cadrul emisiunilor de știri decât cele mai josnice acțiuni umane – violuri, omoruri, împușcături, furturi, sinucideri, mutilări, răpiri, toate amplificate și repetate de minim 3 ori, de 3 persoane diferite.

Țară în care învățământul a ajuns o glumă în ochii copiilor și adolescenților care sunt preocupați de orice altceva în afară de școală.

Țară în care se face pușcărie pentru un eventual furt, dar în care se rămâne în libertate pentru omor.