Practic prostituția...

Orice dar este și o povară – mă bucur că pot scrie, dar în același timp m-am săturat să scriu pentru alții. Ar trebui să îmi fie rușine că fac asta, ar trebui să fiu condamnată că îmi folosesc scrisul pentru bani. E ca și cum m-aș vinde. Și nu mai vreau să-mi vând această parte din mine. Vreau să rămână doar a mea, vreau să-mi păstrez scrisul pentru mine și pentru sufletul meu. Faptul că mă consum pentru un articol banal, dar plătit, în locul unui text complet creativ și original care îmi aduce de un milion de ori mai multă mulțumire de sine și satisfacție, mă face să mă simt cea mai amărâtă ființă de pe pământ. Ca să supraviețuiesc, trebuie să îmi vând ce am mai drag, lucrul care m-a salvat de-a lungul anilor de multă tristețe și supărare, lucrul care a fost acolo întotdeauna și care m-a ajutat să transform orice aspect negativ în ceva de care să fiu mândră. Scriitori numesc asta prostituția condeiului și niciunuia nu i-a plăcut să facă asta, dar mulți dintre ei au fost constrânși să o practice.

De ce să nu profiți de acest talent dacă tot îl ai și să câștigi și bani de pe urma lui? Vă rog să nu vă întrebați asta! În schimb, încercați să vă gândiți cum v-ați simți dacă ați fi nevoiți să vă vindeți cel mai pur lucru pe care îl aveți și care vă ajută să supraviețuiți în lumea asta murdară.

Vreau să scriu doar când vreau eu, doar când am inspirație, doar când am nevoie, doar când am poftă și doar despre ce simt. Este singurul lucru care îmi aduce zâmbetul pe buze, indiferent de "realitate".

Și acum zâmbesc din nou...