Bună seara,
Știu că nu am mai vorbit
de mult, cel puțin nu într-o conversație adevărată, pentru că „saluturile
cordiale” pe care le primești când trec pe lângă casa Ta nu se pot numi vorbit.
Deasemenea, știu că nici pe aici nu am mai trecut, dar în ultimul timp până și
scrisul îmi provoacă reacții adverse, nu mă mai primește, nu mai îmi oferă
adăpost, zice că nu sunt de el. Dar nu asta este problema mea, nu aici am
nevoie de ajutor, la încăpățânarea mea, scrisul ar trebui să știe că nu are cum
să scape de mine. Am o altă frământare, o altă tristețe, alte lipsuri. Nu, „lipsuri”
e un cuvânt prea laic pentru ce urmează să-ți spun și cer. Într-adevăr, nu pot
spune că am tot ce aș fi vrut sau aș fi avut nevoie, lucruri materiale de
altfel, și totuși nici de asta nu vreau să-ți vorbesc. Singurul gol insuportabil
este cel din interior, singurul lucru de care nu mă pot lipsi este...ei, bine,
știi Tu. Și abia acum am ajuns în inima problemei, inima mea, problema din
inimă. Eu aș vrea să-ți cer o minune, una mică. Nu e o minune imposibilă, deși
știu că poți face orice, ci una realizabilă, pe care am putea-o înfăptui chiar
noi, muritorii, dar pentru care avem nevoie de acordul Tău. Sunt sigură că știi
despre ce e vorba, așa că nu mai spun iar aici, tot ce Îți cer este un „Da”, un
„BT”, orice fel de aprobare, dar aprobare să fie. Poți să îl consideri ca un
cadou pentru ziua mea de naștere! Nu, nu este un șantaj emoțional, deși tind să
fac și de astea și deși un cadou ar fi frumos!
Mulțumesc pentru timpul
acordat și...aștept un răspuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu