Din trecut

       

       Dar nu, tu zici afectată „Știți, mie nu îmi plac scriitori români!” și mie îmi stă pe limbă să îți răspund „Știți, sunteți bătută în cap!”, cu tot respectul, normal! Nu aș vrea să vă jignesc. Cum puteți să înghițiți tot rahatul americanilor fără să vi se aplece, dar nu puteți măcar să deschideți o carte scrisă de un român (din orice perioadă)? Pentru că vă asigur că există destule cărți „autohtone” foarte bune. A, opa, stai așa! Stai că ajungem undeva, m-am prins! Cam târziu, dar tot e bine. Am înțeles acum de ce nu vă place literatura română – tinde să aibă prea multe idei, prea multe cuvinte necunoscute care trebuie trecute în vocabular, cu definiția alături, prea multe teorii și supoziții despre viață, sunt prea subversive (da, puteți să treceți și cuvântul ăsta în vocabular) și e nevoie de prea mult gândit pentru a le înțelege. Într-un cuvânt, sunt prea inteligenți dom’le scriitorii ăștia români, nu înțelegem noi ce le trece lor prin cap, așa că mai bine rămânem la americani, oricum, majoritatea dintre noi au nivelul lor de inteligență.

„Dar, vai, nu puneți bonul în carte! Dați-mi-l separat!”. Să mori tu! Că tu ești retardat, nu poți să ți-l iei singur singur! Parcă ți-l lipesc cu Picătura de carte! Degeaba ai card Visa Business, dacă nu te duce capul la atâta lucru! Sau poate crezi și tu, ca angajatorii mei, că sunt sclavă aici, mai ales pentru că ai Visa Business argintiu! Uite că nu vreau și uite că i-am spus să și-l ia singur! și ce să vezi, iluminare! „A, da, le iau eu”. Ha, ce descoperire!

„O plăsuță n-aveți?”, „NU!”

Să fie clar: nu am nici plase, nici plăsuțe, nici sacoșă, nici sacășiță, nici trăistuță! Nu suntem în funduț curții la Cuca Măcăi, ci în inima bucureștiului, capitală europeană cică, așa că aveți grijă ce vă iese pe gură! Ce dracu, Doamne iartă-mă, să caute plasele și sacoșile și trăistile într-o librărie?! Cu astea vă duceți la piață, țăranilor! Mai cizelați-vă și voi! Am doar pungi și atât! PUNGI! și da, se plătesc! Nu, nu este alegerea mea, nu vă mai răzbunați pe mine! („Nici o pungă nu dați?!)

„Baterii?! Brichete?! Manuale?! Dicționare?! Scotch?! Coli?! Xerox?! Adeziv?! Filme?! Nici nu mai comentez, îmi tocesc vârful creionului degeaba (și ulterior și tastatura)... (nu de alta, dar nici ascuțitoare nu am). Trebuie să fii chiar deplasat să ceri așa ceva într-o librărie! Sau să nu știi ce-i aia librărie! Supermarket sigur nu e!

„Fiți drăguță, am și eu o cerere la dvs. Sunt învățătoare și ne dă bani de la stat ca să ne luam cărți cu ei. Eu am destule, dacă ați putea să-mi faceți și mie o factură, o să fiu și eu drăguță la rândul meu.” SERIOUSLY??? Ah, de ce nu îmi dă și mie statul bani pentru cărți??? Nu poți să ai niciodată destule! Cum nu poți să ai niciodată destui pantofi, destule haine, destule parfumuri! În concluzie, ca să n-o mai lungim, nu pot să fac asta, tehnic și moral mi-e imposibil. Mai ales că mă oftic că Dumnezeu le dă bani de cărți tocmai celor care nu au nevoie de ei!