Vorba lungă, sărăcia omului

„Teribil, incredibil, jucărie, tare nostim, extraordinar, extraordinar de interesant, cumplit, fabulos, trăznet, foarte”. De câte ori folosiți aceste cuvinte într-o zi? Eu știu pe cineva care le rostește de mult prea multe ori în...două ore! De fapt, pot merge atât de departe încât să zic că vocabularul ei de bază este format din aceste superlative. Dacă ceva nu se încadrează în aceste bareme, atunci nu există, nu este menționat niciodată. Prin urmare, toate lucrurile despre care vorbește ea (și vorbește, nu glumă) sunt „teribile, incredibile, jucării, tare nostime, extraordinare, extraordinar de interesante, cumplite, fabuloase, trăznet, foarte”. Vă dați seama că după două ore, cultura voastră generală o să explodeze și o să se încarce numai cu informații superioare. Saaaaau nu o să țineți minte nimic din cauza schimbării subiectului cel puțin o dată la cinci minute (dacă nu mai des) și o să vă alegeți doar cu o durere de cap. Iar la sfârșitul cursului o să vă întrebați „Bine, dar despre ce am vorbit noi aici două ore?!”. Răspunsul: despre multe și despre nimic! Știți cum e când vă întâlniți după mult timp cu o prietenă și amândouă vreți să spuneți cât mai repede toate amănuntele din viața voastră? Nu știți cu ce să începeți, toate ideile vin de-a valma, și înșirați o serie de evenimente, când una, când alta, fără a intra în detalii, pentru că nu aveți răbdare și vreți să acoperiți totul dintr-o suflare. Așa este și la curs, cu singura deosebire că vorbește numai Ea!

„Doamna profesoară, trebuie să prezint și eu astăzi ceva.”

„Aaa, păi nu mai avem timp. Cât e ceasul?”

„Și douăzeci!”

„Da, nu mai avem timp. Data viitoare.”

Hmmm, mai sunt patruzeci de minute, dar nu mai avem timp?! Aaaaaaa, am înțeles, nu mai e timp să mai vorbească și altcineva! Mă scuzați, da-ți înainte cu discursul dumneavoastră plin de divergențe și de divagații! Eu poate vorbeam direct la subiect și numai așa și poate nu era bine că, deh, rămâneau colegii cu o informație concretă și limpede.

Normal că te apucă nervii și frustrarea când vezi că pierzi două ore din viața ta cu faimoasele divergențe, care nu sunt utile pentru a afla cât mai multe, ci chiar obositoare și derutante. Se vorbește (adică vorbește) despre orice altceva în afară de tema curentă a cursului respectiv. Poate am citit și noi cartea aia, poate avem și noi ceva de spus, poate ne-a venit și nouă o idee, poate ne-am pregătit ceva pentru ziua aia, poate vrem să VORBIM ȘI NOI!

Incredibilă ineficiență (da, l-am folosit ispre, ca să fiu și eu în ton cu lumea)! Când nu ești în stare să faci ce era pe ordinea de zi pentru un nenorocit de curs, și în schimb vorbești și vorbești și vorbești, până nu mai știi nici tu de unde ai plecat și unde vrei să ajungi, dai dovadă de imposibilitatea de a te concentra și de a rămâne la o temă, prin urmare ești ineficient! Că de aia există și înțeleapta vorbă din popor „decât mult și prost, preferabil, puțin și bine”.