Astăzi am fost la
facultate și, inevitabil m-am enervat. Numai că, de data asta, fiind într-o
situație mai „delicată”, nu am mai putut să mă abțin. Și până la urmă, de ce și
cât să ne mai abținem?! Profa’ n-a venit la curs, așa că ne-a trimis niște invitate
care să ne vorbească de viitoarele noastre ocupații și activități, pe care să
le întreprindem într-un viitor ideal și utopist. M-am enervat din prima
secundă, normal! Eu nu eram acolo că să îi aud pe alții cum îmi vorbesc despre
ceea ce eu nu pot să fac! Eu eram acolo pentru a fi ajutată să ajung în locul
lor. Frustrare, frustrare și iar frustrare! Aș fi putut depășii momentul (care
a durat două ore...) dacă nu ar fi spus una dintre ele minunată frază „Dar
puteți să încercați și voi, am auzit că se primesc CV-uri!”. E, na! Serios?! Ca
să vezi ce minune! Chiar crezi că n-am încercat, chiar crezi că nu mi-am trimis
CV-ul la toate aditurile pe toate adresele de mail existente pe net?! Dar chiar
crezi că adevăratele adrese la care se iau în serios aplicațiile sunt postate
așa, pe toate drumurile?! Și dacă apare vreun post pe un site de joburi, chiar
crezi că nu s-a ocupat deja din alte „surse”?! Și dacă prin absurd nu s-ar fi
ocupat, chiar crezi că ar baga cineva în seamă un student amărât fără
experiență?! Din fericire, am avut puterea de a mă opri, mai ales pentru că am
văzut că nu credeau nici ele ce spuneau.
Trecem mai departe, luăm
o pauză, ne mai răcorim.
Ca un meteorit (da, poate ca cel din Rusia) cade
replica „Informațiile despre salarii sunt confidențiale!”. Îmi venea să mor de
râs! Nu pot să cred că poporul nostru iluminat nu și-a dat seama că asta este
doar o metodă de îndobitocire, de manipulare, de prostire pe față! Asta plus
moda cu întrebarea de la interviu „Cam ce salariu ați dori?”. Dar întâi să o
lămurim pe prima. Oameni buni, pe timpuri două persoane care făceau același
lucru și aveau aceeași vechime de muncă, primeau, logic, același salariu. De ce
nu se putea altfel? Păi în primul rând pentru că așa e corect și normal, și în
al doilea, pentru că vorbeau și se știa fiecare cât primește, n-aveai cum să îi
păcălești. Dar acum, primește fiecare cât acceptă, unul mai mult, altul mai
puțin, după cum sunt fraieriți, și nu pot să facă scandal pentru că ei nu știu
acest lucru. De ce? Păi nu pot să vorbească, e confidențial! Unii sunt atât de
mândrii de confidențialitatea lor că nu le spun nici maică-sii ce salariu au! Și
uite așa, le facilităm bucuroși metodele de escrocherie și abuz de propria
persoană și muncă. A doua problemă cu cât vrei să primești, e tot așa,
manipulare. De fapt, întrebarea onestă e „Care e cea mai mică sumă cu care te
putem fraieri și pentru care ai accepta să fii sclavul nostru?”.
Și acum, de încheiere,
trei cuvinte predominante din a doua parte a cursului: „mișto”, „nasol”, „alea-alea”
și....”mahmură”! (fără comentarii, că nu se merită, vorbesc de la sine)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu