De fiecare dată când merg să cumpăr ceva mă enervez. Nici nu știu de ce mai
ies pe ușă, mereu mă așteaptă aceleași replici: „Nu știu”, „N-avem”, „Nu se
poate”, „Ia zi, ce vrei?”. Ce vreau?! Vreau să vă dați demisia cu toții! Pentru
că sunteți niște nesimțiți și proști pe deasupra! Înțeleg că din lipsă de
materie cenușie ați rămas vânzători într-un oraș de 2 km pătrați, dar asta nu
înseamnă că aveți dreptul să fiți nesimțiți! Vin clienți cu facultate care au
citit până au rămas chiori ca să le dați voi cu flit?! Credeți că dacă am 20 de
ani sunt o ratată căreia puteți să vă adresați ceva de genul „Ia ziceți copii,
ce vreți?”? Care copii? Vezi dublu? Crezi că dacă tu ai 40 de ani și ești
măritată (și probabil ai o viață de rahat într-un oraș de rahat) înseamnă că eu
am 5 ani?! Crezi că dacă te afli în spatele tejghelei ești cea mai importantă
persoană din magazin?! Dacă erai așa importantă erai tu aia care venea să
cumpere dosare pentru înscrierea la master și erai tot tu aia care venea să ia
și un CD pentru a participa la un concurs literar! Dar nu, tu ești doar
vânzătoarea angajată la o papetărie deținută de o familie care și-a făcut vilă
de pe uma ei și a prețurilor practicate. Prin urmare, fă-ți un bine și
conștientizează-ți poziția în lume, mai taie-ți din lungul nasului și realizază
că la performațele obținute până la vârsta ta potrivită este o atitudine umilă!
Să trecem acum și la sistemul de sănătate. Muncitor amărât fiind și deseori
aflat în situația ingrată în care nu mai știi cum să-ți împarți puțini bani
între factura de la curent, factura de la apă caldă, factura de la apă rece, factura
de la gunoi, factura de la încălzire, factura de la telefon, factura de la internet,
factura de la cablu, etc. (Vă întrebați ce mai rămâne? Ar fi și cazul!) și
mâncare, bineînțeles că o mare parte din salariul tău o ia statul. De ce? Pentru
că poate! Pentru ce? Pentru că are nevoie! Ce beneficii ai în urma la afacerea
asta? Nici unele! Cum e posibil? Simplu, trăim în România (și vorba lui Mircea
Badea, „asta ne ocupă tot timpul”)! Să zicem că ai un salariu extravagant de 20
de milioane lei vechi. Ei, nu te bucura, că cel puțin 4 se duc la stat. Teoretic
pentru asigurarea ta de sănătate, pensie, și alte invenții. Practic nu se știe pentru
ce (sau se știe...). Hai să nu vorbim despre situațiile în care te duci la
medic pentru lucruri grave cum ar fi operații, tratamente, etc. Să ne rezumăm
la ceva mai simplu. De exemplu, ai nevoie de o adeverință de la medicul de
familie din care să reiasă că ești clinic sănătos. „Da, 10 lei!”. Direct și la
subiect. Am făcut imprudența să ma duc fără bani. Noroc că stau la 50 de metri
de cabinet. „A, păi atunci merg repede până acasă și îi aduc imediat”. M-am
gândit că până mă întorc adeverința cu pricina e gata, doar o iau și plec. M-am
gândit prea departe! Nu s-a apucat de scris până când nu a pus mâna pe bani.
Hai, fie, treacă! Din nefericire mai a trebuit să vizitez cabinetul încă o dată
din același motiv. Acum aveam nevoie de 2 adeverințe. Mă pregătisem și cu
banii. În timp ce o scria pe a doua zice cu o voce dulce „30 de lei!”. Aoleo,
cum așa?! A crescut taxa?! Sau dacă iau două costă mai mult din start? Deh,
scrie mai mult. Am plătit și am plecat. Azi, ce să vezi, veste bună. Am nevoie
de altă adeverință! Cobor, mă duc la cabinet, intru. Nu era nimeni la consult. Se
apucă să completeze o foicică (adeverința mea), timp în care zice cu aceeași voce
dulce „20 de lei!”. Opa, iar a crescut tariful! A luat banii și i-a aruncat în
dulap de parcă nici n-ar fi existat vreodată. M-am abținut cu greu să nu zic
ceva și am plecat repede de frică să nu mi-o ia gura pe dinainte. Dar după ce
am ieșit mi-a părut rău că nu am cerut explicații. De unde practica asta?! Dacă
nu primesc nici o chitanță nimic, înțeleg că nu este legal ce faceți și că
banii intră direct în portofelul personal. Prin urmare data viitoare pot să vă
filmez și să mă duc la poliție.
Dar ce visez eu aici?! Ce poliție?! Ce dreptate?! Unde mă cred?! Am uitat
că trăiesc în România?!
